Directorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor susține că nu există în prezent dovezi că virusul Sars-Cov-2 s-ar transmite prin alimente. Reacția lui Paul Anghel vine după ce în spațiul public au apărut mai multe informații că noul coronavirus ar fi transmisibil prin produsele alimentare.
„Consider că este de datoria mea, în calitate de director general al ANPC, să atrag atenţia supra efectelor acestui tip de ştiri asupra încrederii consumatorilor în anumite produse şi asupra industriei de profil.
Rezultatele făcute publice de Universitatea Bucureşti se contrazic oarecum cu declaraţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ale Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) potrivit cărora nu există dovezi că virusul SARS-Cov-2 s-ar transmite prin consumul de alimente (…)
Nu există nicio dovadă privind prezenţa în alimente a virusului, supravieţuirea acestuia în aliment şi riscul de infectare a oamenilor. Aceasta este poziţia oficială a autorităţilor internaţionale amintite, care a rămas neschimbată de la începutul pandemiei până în prezent”, a declarat Paul Anghel pentru Agerpres.
Organizația mondială a Sănătății neagă ipoteza Chinei potrivit căreia coronavirusul poate fi transmis prin intermediul unor alimente: „Oamenii nu trebuie să se teamă în privința mâncării”, spun reprezentanții organizației.
Specialiștii de la OMS au făcut declarații, după ce China a acuzat că urme de coronavirus au fosr găsite pe un lot de aripioare de pui congelate, importate din Brazilia. OMS dă asigurări că nu există date care să demonstreze că alimentele contribuie la răspândirea coronavirusului și spune că alimentele sunt sigure din această perspectivă.
„Nu credem că virusul SARS-CoV-2 se poate transmite prin alimente! Din câte am înțeles China caută coronavirusul pe ambalaje, a testat sute de mii şi a găsit foarte puţine, sub 10 (eşantioane) pozitive”, a declarat cercetătoarea Maria Van Kerkhove. „Cunoaștem faptul că virusul poate rămâne o perioadă pe suprafeţe” şi „am dat indicaţii, împreună cu FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură), cu privire la normele de securitate şi muncă” în sectorul alimentar, a adăugat cercetătoarea OMS.